Bienala de artă de la Venezia 2017: a 57-a ediţie
Ediţia de anul acesta, curatoriată de Christine Marcel, istoric şi critic de artă şi muzeograf cu un impresionant palmares internaţional, este intitulată VIVA ARTE VIVA. Ea se desfăşoară nu doar în vastele locuri, deja tradiţionale, ale Bienalei, adică pavilioanele naţionale de la Giardini şi de la Arsenal şi în centrul istoric al oraşului, ci se extinde în multe altele din oraş, din lagună şi chiar pe continent, la Marghera. Deschisă între 13 mai şi 26 noiembrie, expoziţia reuneşte lucrările a 120 de artişti din 86 de ţări, şi este acompaniată de 23 de evenimente culturale complementare: Festivalul Internaţional de Dans Contemporan – în iulie şi august; Festivalul Internaţional de Teatru ajuns la a 45-a ediţie – la sfârşit de august şi început de septembrie; Expoziţia Internaţională de Artă Cinematografică, a 74-a ediţie – în octombrie; Festivalul Internaţional de Muzică Contemporană, a 61-a ediţie, precum şi numeroasele activităţi educaţionale, mese rotunde, dialoguri, contacte artişti-public, vizite ghidate – componente ale proiectului Biennale College; nenumărate performances ce pot fi vizionate şi în streaming pe situl Bienalei şi disponibile în video pe toată durata Bienalei, în două săli multimedia; şi, desigur, varii expoziţii risipite prin oraş.
Conceptul VIVA ARTE VIVA, explică Christine Macel, se vrea a fi “o expoziţie animată de spiritul umanismului, un umanism focalizat nu pe un ideal artistic şi cu atât mai puţin definit ca celebrare a omului ca dominator al lumii înconjurătoare, ci un umanism care celebrează mai degrabă capacitatea omului ca prin artă să nu se lase dominat de puterile care dictează soarta lumii, puteri care lăsate în pace pot condiţiona negativ dimensiunea umană. Este un umanism în care actul artistic este totodată şi un act de rezistenţă, de eliberare şi de generozitate” – cu alte cuvinte, ca majoritatea tematicilor din ultimii ani, atât ale Bienalei de artă cât şi ale celei de arhitectură (organizate alternativ, prima în anii impari, cealaltă în anii pari), arta se deschide intenţionat şi conştient unei problematici mult mai vaste, care implică neapărat politicul şi eticul. În acest an tematica a determinat o grupare a lucrărilor în nouă capitole, cum le denumeşte curatoarea, adică nouă universuri artistice sau grupări de artişti, primele două în pavilionul central de la Giardini, celelalte şapte împânzind oraşul de la Arsenal până la Giardino delle Vergini.
Paolo Baratta, preşedintele Bienalei, la deschiderea oficială spunea textual: “Bienala trebuie să se definească drept un loc care are ca metodă, şi aproape ca raţiune de a fi, dialogul liber între artişti şi între artişti şi public”. Cu prezenta ediţie se confirmă însă o anume direcţie de dezvoltare : “Cu această Bienală – adaugă Baratta – întâlnirea directă cu artistul capătă un rol strategic, devenind unul din stâlpii de susţinere ai Expoziţiei, cu un program şi o voinţă fără precedent”. Ea se manifestă în vastul program de întâlniri şi dialog între artişti şi a artiştilor cu publicului, la care se adaugă originalul proiect al unei biblioteci a artiştilor accesibilă şi chiar oferită vizitatorilor.
Smaranda Bratu Elian