Nivelurile FIDES la cursurile curente de limba franceza sunt urmatoarele:
1) Incepator 1 - nivel din Cadrul European de Referinta: A 1.1
La acest nivel se inscriu persoanele care nu au studiat niciodata limba franceza sau care au cunostinte minime si nesistematizate.
Ce veti sti la sfarsitul acestui modul?
Veti intelege si veti putea formula, oral si in scris, propozitii simple, referitoare la propria persoana, familie si la imprejurari concrete. Veti putea folosi formule de salut si prezentare. Veti putea numara si nota un numar. Veti invata sa utilizati dictionarul.
Veti putea utiliza corect articolul hotarat si nehotarat, pronumele personale, adjectivele, pluralul substantivelor regulate, adjectivele posesive, prezentul verbelor regulate si al celor mai frecvente verbe neregulate, inclusiv "a fi" si "a avea".
2) Incepator 2 - nivel din Cadrul European de Referinta: A 1.2
La acest nivel se pot inscrie persoanele care au parcurs nivelul precedent sau care poseda cunostintele prezentate mai sus.
Ce veti sti la sfarsitul acestui modul?
Vocabularul este in centrul acestui modul, grupat pe teme si tipuri de structuri.Veti fi capabil sa formulati intrebari si raspunsuri pe teme uzuale si veti intelege texte simple cu referire la familie, casa, oras, transport, mediul inconjurator. Veti putea exprima, oral si in scris, notiuni de timp si data; veti putea descrie pe scurt o persoana si pe dumneavoastra insiva; veti putea descrie simplu si scurt cum si unde v-ati petrecut vacanta etc. veti putea purta un scurt dialog telefonic.
Veti putea folosi prezentul tuturor verbelor regulate si al majoritatii verbelor neregulate si veti folosi corect forma negativa si interogativa; veti putea recunoaste si folosi corect articolul partitiv, adjectivele demonstrative si pluralul substantivelor si adjectivelor.
3) Elementar 1 - nivel din Cadrul European de Referinta: A 2.1
La acest nivel se pot inscrie persoanele care au parcurs nivelurile precedente sau care poseda cunostintele prezentate mai sus (pot sa poarte conversatii uzuale simple, sa inteleaga texte simple pe teme curente, sa faca o descriere simpla; cunosc prezentul verbelor, pronumele personale, pluralul substantivelor si adjectivelor etc.)
Ce veti sti la sfarsitul acestui modul?
Veti putea purta scurte dialoguri uzuale pe teme familiare si veti intelege sensul principal al frazelor formulate de un vorbitor nativ pe teme familiare si care foloseste limbajul standard intr-un ritm lent. Veti putea povesti in mod simplu trecutul, obiceiurile dvs. prezente, si planurile de viitor. Veti capata notiuni de civilizatie franceza (gastronomie, istorie, personalitati). Veti putea redacta corect o carte postala, un CV european, o cerere.
Veti putea folosi verbele regulate si principalele verbe neregulate la prezent, perfect compus si viitorul apropiat precum si la imperativ; pronumele personale la toate cazurile, veti folosi corect adverbul.
4) Elementar 2 - nivel din Cadrul European de Referinta: A 2.2
La acest nivel se pot inscrie persoanele care au parcurs nivelurile precedente sau care poseda cunostintele prezentate mai sus (puteti purta dialoguri uzuale simple chiar cu un vorbitor nativ, va faceti inteles cand va exprimati unele opinii; folositi eficient dictionarul pentru a redacta/ traduce corect texte scurte si de dificultate scazuta)
Ce veti sti la sfarsitul acestui modul?
Veti intelege despre ce este vorba, la modul general intr-o conversatie, intr-o scrisoare personala si veti putea purta conversatii elementare. Veti sti sa redactati si sa traduceti corect texte scurte si simple, pe teme familiare. Puteti descrie viata si activitatea dvs. trecuta, prezenta, viitoare. Puteti purta un dialog la telefon. Veti capata noi cunostinte despre cultura franceza.
La achizitiile de gramatica precedente, veti adauga alte verbe neregulate, forma pasiva, pronumele en si y, gradele de comparatie ale adjectivelor, etc.
La sfarsitul acestui nivel va puteti inscrie la examenul DELF A2.
5) Preintermediar 1 - nivel din Cadrul European de Referinta: B 1.1
La acest nivel se pot inscrie persoanele care au parcurs nivelurile precedente sau care poseda cunostintele prezentate mai sus (intelegeti sensul unei conversatii pe teme familiare, puteti purta conversatii elementare pe teme uzuale, puteti sa redactati si sa traduceti texte scurte si simple, pe teme familiare).
Ce veti sti la sfarsitul acestui modul?
Veti folosi corect, activ si spontan, un limbaj destul de bogat, veti putea sa va justificati, sa reprosati, sa interveniti intr-o dezbatere, sa dati si sa cereti informatii pe teme variate. Veti sti sa redactati un text mai complex in care cereti informatii. Veti detine informatii despre diverse aspecte ale vietii franceze de astazi.
Veti consolida cunostintele gramaticale precedente la care veti adauga imperfectul si mai mult ca perfectul, noi constructii verbale, viitorul anterior, acordul participiului trecut, folosirea pronumelor relative.
6) Preintermediar 2 - nivel din Cadrul European de Referinta: B 1.2
La acest nivel se pot inscrie persoanele care au parcurs nivelurile precedente sau care poseda cunostintele prezentate mai sus (intelegeti despre ce este vorba, la modul general, intr-o conversatie cu nativi si puteti lua parte la ea, puteti sa va exprimati opinii si sa le justificati etc. Puteti sa redactati si sa traduceti corect texte pe teme familiare).
Ce veti sti la sfarsitul acestui modul?
Veti folosi corect, activ si spontan, un limbaj destul de bogat, veti putea purta conversatii cu nativi pe teme cotidiene, veti putea redacta texte si face traduceri pe teme uzuale. Veti intelege mesajul programelor de radio si TV si veti putea povesti o carte sau un film. Veti folosi o serie de expresii si constructii specifice limbii franceze. Veti putea conversa cu un vorbitor nativ care vorbeste franceza standard. Veti putea aborda un limbaj de specialitate folosind dictionarul specializat.
Veti putea folosi conditionalul prezent si trecut si constructiile conditionale; veti sti sa folositi subjonctivul verbelor regulate; veti aprofunda pronumele.
7) Intermediar 1 – nivel din Cadrul European de Referinta: B 2.1
La acest nivel se pot inscrie persoanele care au parcurs nivelurile precedente sau care poseda cunostintele prezentate mai sus (puteti folosi activ in conversatii cu nativi pe teme cotidiene, puteti redacta texte scurte si face traduceri pe teme uzuale, intelegeti esenta mesajelor programelor de radio si TV si puteti povesti o carte sau un film. Puteti aborda un limbaj de specialitate folosind dictionarul specializat.)
Ce veti sti la sfarsitul acestui modul?
Veti putea conversa cu nativi pe teme diferite si veti putea formula pareri despre ele cu un limbaj adecvat temei; veti putea redacta o scrisoare de intentie, veti putea sa povestiti experiente din trecut, sa descrieti spatii, localitati, ambiante, sa dezbateti situatii concrete ale muncii dvs., sa va exprimati dorințe și impresii pe teme variate; veti intelege articole din presa si texte de specialitate si veti urmari fara dificultate progame transmise la radio di TV.
Gramatical veti invata sa folositi toate timpurile trecute ale verbelor regulate si majoritatea celor neregulate, sa faceti acordul participiilor, sa folositi subjonctivul unor verbe neregulate si verbele pasive.
8) Intermediar 2 – nivel din Cadrul European de Referinta: B 2.2
La acest nivel se pot inscrie persoanele care au parcurs nivelurile precedente sau care poseda cunostintele prezentate mai sus (puteti conversa cu nativi pe teme diferite si formula pareri complexe cu un limbaj adecvat temei; puteti redacta o scrisoare de intentie, puteti povesti experiente din trecut, puteti descrie locuri diferite, puteti exprima opinii cu sau fara legatura cu activitatea dvs. curenta; intelegeti in mare textele din presa si emisiunile radio si TV).
Ce veti sti la sfarsitul acestui modul?
Veti putea argumenta opinii cu privire la activitatea dvs, la conditiile de munca, veti putea dezbate subiecte profesionale sau generale, aprecia situatii economice, sociale etc. comparând fapte si cifre, veti putea exprima planuri de viitor si previziuni; veti intelege fara dificultate articole si texte curente din presa sau transmisiuni audio.
Gramatical veti invata concordanta timpurilor cu respectivele notiuni de sintaxa a frazei, folosirea participiilor, pronumele nehotarate, consolidarea conjugarii verbelor neregulate si a gradelor de comparatie.
In urma absolvirii acestui nivel, pe baza unui test, obtineti diploma FIDES - cu valoare de atestat si va puteti prezenta, cu succes, la examenul pentru obtinerea certificatului de limba franceza DELF - B2.